S-a lansat campania oficială de promovare a proiectului AVANTAJ LA START, un proiect de educaţie non-formală adresată tinerilor din România. Vă invit să aflaţi mai multe despre acest proiect deosebit de interesant pe website-ul său. De asemenea, vă recomand să vizionaţi filmul de prezentare.
marți, 10 noiembrie 2009
miercuri, 21 octombrie 2009
Ce mă motivează?
„Oamenii sunt deseori atraşi de anumite cauze şi îşi dedică întreaga viaţă unor idei mari datorită persoanelor care întrupează aceste idei.” (Martin Luther King)
Dintre conceptele şi idealurile care mă motivează să păşesc înainte, să trăiesc şi să cer mai mult de la viaţă, am ales respectul ca valoare personală supremă. Respectul reprezintă ceea ce caut oriunde şi ceea ce ofer oricui merită cu adevărat.
Marele psiholog american Abraham Maslow susţine că toate necesităţile umane care stau la baza motivaţiei pot fi organizate într-o ierarhie, începând cu trebuinţele fizice - de aer, apă şi hrană. Apoi urmează alte patru niveluri superioare, ale trebuinţelor psihice - de securitate, dragoste, respect şi autorealizare. În viziunea sa, trebuinţele superioare sunt reale şi fac parte integrantă din natura noastră umană în aceeaşi măsură cu nevoia de hrană. Luând în considerare această perspectivă integratoare a respectului, poate fi justificată importanţa deosebită pe care o atribui acestei valori.
Deşi în general se consideră că motivaţia este variabilă şi temporară, depinzând de educaţie şi de setul de principii morale pe care şi l-a însuşit o persoană în urma experienţelor, afirmaţia următoare a lui Zig Ziglar constituie un puternic contra-argument: „Oamenii spun adesea că motivaţia nu durează. Ei bine, nici duşurile nu durează; de aceea amândouă se recomandă a fi practicate în fiecare zi”. Cu alte cuvinte, această afirmaţie amuzantă sugerează faptul că motivaţia trebuie să fie susţinută în permanenţă.
După o amplă analiză, am ajuns la concluzia că primul pas în acest demers de susţinere îl reprezintă intenţia. În spatele intenţiei stă motivaţia a ceea ce îmi doresc să obţin. Felul cum îţi propui determină ce realizezi. Totul începe cu o dorinţă arzătoare, incandescentă…
Dorinţa de a obţine respectul tuturor celor din jurul meu este un mobil care mă determină să îmi îmbunătăţesc abilităţile personale pentru a realiza lucruri şi fapte deosebite. De asemenea, respectul acordat semenilor construieşte relaţii sociale extrem de benefice pentru dezvoltarea personală şi profesională, atât pentru ei, cât şi pentru mine. Spunând o vorbă de încurajare şi de apreciere pot câştiga un prieten, pot salva o relaţie, pot descoperi potenţialul ascuns al celor ce şi-au pierdut încrederea în sine sau îmi pot îmbunătăţi stilul de viaţă. Reprezintă o modalitate de a gândi, de a vedea în ceilalţi calităţi şi de a le transmite aprecierea pentru ceea ce fac bine. Astfel pot comunica eficient, motivându-i corect pe interlocutorii mei şi determinându-i să aibă încredere în mine.
Prin respect, pot oferi oamenilor putere sufletească, în perspectiva motivării lor, iar ei îmi vor răspunde cu afecţiune sinceră. După cum spunea şi Napoleon Hill, „este perfect adevărat că te poţi dezvolta în mod optim ajutându-i pe alţii să se dezvolte”.
Respectul de sine este de asemenea un factor de susţinere a motivaţiei. Acesta generează o mai mare capacitate de adaptare la mediul extern variabil, fără riscul de a pierde din principiile fundamentale şi valorile de bază, atât de importante pentru succesul pe termen lung.
Însă lipsa acestei valori - sau desconsiderarea ei - poate duce la ceea ce adeseori numim haos. Principalul motiv pentru care această lipsă poate crea dezordine în dezvoltarea personală a unui individ îl reprezintă indiferenţa, un mare hoţ al motivaţiei umane şi chiar un mecanism de sabotare a succesului. Când nu se respectă anumite norme, apare indiferenţa faţă de acestea, aceasta transformându-se în cele din urmă în opoziţie, datorită apariţiei ideilor preconcepute.
Însă aceste aspecte conceptuale - care mă determină să trăiesc sub semnul respectului - derivă din experienţa personală de viaţă. Mai precis, reprezintă expresia integrităţii morale şi a curajului unui bătrân pictor…
L-am întâlnit pe bătrânul pictor Haka într-un cadru care îmi aduce aminte de romanul Bătrânul şi marea, de Ernest Hemingway. Un ilustru anonim care vindea picturi în miniatură, stând pe o bancă, în faţa mării. Poate că şi locul a făcut ca sentimentul respectului să ia amploare în sufletul meu.
Mi-a făcut semn să mă apropii de el şi m-a întrebat dacă vreau să cumpăr o pictură. „Îi pui o ramă şi să vezi ce frumos o să arate. Foarte ieftin, mai ales că am folosit şi materiale de calitate”, mi-a spus el, încercând să mă convingă să cumpăr. Am acceptat, cu gândul că îi fac o favoare. Înfăţişarea sa trăda o sărăcie lucie şi la prima vedere mi-a inspirat milă. Însă faptul care mi-a schimbat total părerea despre el şi, mai târziu, concepţia despre viaţă, a fost inspiraţia de a-l întreba câţi ani are. „Optzeci şi cinci”, mi-a răspuns foarte senin. M-am declarat impresionat de vârsta sa respectabilă. Şi răspunsul său simplu, direct, m-a convins pe deplin de incorectitudinea concepţiei despre acel om: „Decât să cerşesc, prefer să pictez un tablouaş, deşi aş câştiga mult mai bine stând cu mâna întinsă. Dar niciodată nu mi-a plăcut să depind de alţii. Cât am fost în putere, m-am descurcat singur. Acum de ce aş face altfel?”. Ne-am urat reciproc multă sănătate - el mi-a urat o viaţă îndelungată şi fericită - şi am plecat de lângă el profund impresionat, cu sentimentul că am cunoscut un mare om. Mare nu prin măreţia faptelor sale, nu prin talentul artistic incontestabil, ci prin simplitatea concepţiei sale despre viaţă.
După un timp, amintindu-mi această întâmplare, am constatat că integritatea morală a bătrânului, decizia sa de a face faţă în mod onorabil şi frumos greutăţilor vieţii şi vârstei, constituie cel mai elocvent exemplu al respectului de sine. Însă importanţa acestei povestiri constă în faptul că, prin ceea ce mi-a spus, Haka m-a motivat să îmi dezvolt şi eu respectul de sine, să îmi dau seama cât de important este să respecţi şi să fii respectat.
De atunci, am avut de multe ori prilejul să constat că respectul nu depinde de starea socială a unui om, deoarece am întâlnit şi persoane situate în vârful ierarhiei sociale, care nu puneau deloc preţ pe această valoare.
Acel pictor bătrân reprezintă pentru mine întruparea respectului şi motivul pentru care am luat o decizie foarte importantă în viaţa mea.
(eseu participant la Cheia Succesului - 2008)
Dintre conceptele şi idealurile care mă motivează să păşesc înainte, să trăiesc şi să cer mai mult de la viaţă, am ales respectul ca valoare personală supremă. Respectul reprezintă ceea ce caut oriunde şi ceea ce ofer oricui merită cu adevărat.
Marele psiholog american Abraham Maslow susţine că toate necesităţile umane care stau la baza motivaţiei pot fi organizate într-o ierarhie, începând cu trebuinţele fizice - de aer, apă şi hrană. Apoi urmează alte patru niveluri superioare, ale trebuinţelor psihice - de securitate, dragoste, respect şi autorealizare. În viziunea sa, trebuinţele superioare sunt reale şi fac parte integrantă din natura noastră umană în aceeaşi măsură cu nevoia de hrană. Luând în considerare această perspectivă integratoare a respectului, poate fi justificată importanţa deosebită pe care o atribui acestei valori.
Deşi în general se consideră că motivaţia este variabilă şi temporară, depinzând de educaţie şi de setul de principii morale pe care şi l-a însuşit o persoană în urma experienţelor, afirmaţia următoare a lui Zig Ziglar constituie un puternic contra-argument: „Oamenii spun adesea că motivaţia nu durează. Ei bine, nici duşurile nu durează; de aceea amândouă se recomandă a fi practicate în fiecare zi”. Cu alte cuvinte, această afirmaţie amuzantă sugerează faptul că motivaţia trebuie să fie susţinută în permanenţă.
După o amplă analiză, am ajuns la concluzia că primul pas în acest demers de susţinere îl reprezintă intenţia. În spatele intenţiei stă motivaţia a ceea ce îmi doresc să obţin. Felul cum îţi propui determină ce realizezi. Totul începe cu o dorinţă arzătoare, incandescentă…
Dorinţa de a obţine respectul tuturor celor din jurul meu este un mobil care mă determină să îmi îmbunătăţesc abilităţile personale pentru a realiza lucruri şi fapte deosebite. De asemenea, respectul acordat semenilor construieşte relaţii sociale extrem de benefice pentru dezvoltarea personală şi profesională, atât pentru ei, cât şi pentru mine. Spunând o vorbă de încurajare şi de apreciere pot câştiga un prieten, pot salva o relaţie, pot descoperi potenţialul ascuns al celor ce şi-au pierdut încrederea în sine sau îmi pot îmbunătăţi stilul de viaţă. Reprezintă o modalitate de a gândi, de a vedea în ceilalţi calităţi şi de a le transmite aprecierea pentru ceea ce fac bine. Astfel pot comunica eficient, motivându-i corect pe interlocutorii mei şi determinându-i să aibă încredere în mine.
Prin respect, pot oferi oamenilor putere sufletească, în perspectiva motivării lor, iar ei îmi vor răspunde cu afecţiune sinceră. După cum spunea şi Napoleon Hill, „este perfect adevărat că te poţi dezvolta în mod optim ajutându-i pe alţii să se dezvolte”.
Respectul de sine este de asemenea un factor de susţinere a motivaţiei. Acesta generează o mai mare capacitate de adaptare la mediul extern variabil, fără riscul de a pierde din principiile fundamentale şi valorile de bază, atât de importante pentru succesul pe termen lung.
Însă lipsa acestei valori - sau desconsiderarea ei - poate duce la ceea ce adeseori numim haos. Principalul motiv pentru care această lipsă poate crea dezordine în dezvoltarea personală a unui individ îl reprezintă indiferenţa, un mare hoţ al motivaţiei umane şi chiar un mecanism de sabotare a succesului. Când nu se respectă anumite norme, apare indiferenţa faţă de acestea, aceasta transformându-se în cele din urmă în opoziţie, datorită apariţiei ideilor preconcepute.
Însă aceste aspecte conceptuale - care mă determină să trăiesc sub semnul respectului - derivă din experienţa personală de viaţă. Mai precis, reprezintă expresia integrităţii morale şi a curajului unui bătrân pictor…
L-am întâlnit pe bătrânul pictor Haka într-un cadru care îmi aduce aminte de romanul Bătrânul şi marea, de Ernest Hemingway. Un ilustru anonim care vindea picturi în miniatură, stând pe o bancă, în faţa mării. Poate că şi locul a făcut ca sentimentul respectului să ia amploare în sufletul meu.
Mi-a făcut semn să mă apropii de el şi m-a întrebat dacă vreau să cumpăr o pictură. „Îi pui o ramă şi să vezi ce frumos o să arate. Foarte ieftin, mai ales că am folosit şi materiale de calitate”, mi-a spus el, încercând să mă convingă să cumpăr. Am acceptat, cu gândul că îi fac o favoare. Înfăţişarea sa trăda o sărăcie lucie şi la prima vedere mi-a inspirat milă. Însă faptul care mi-a schimbat total părerea despre el şi, mai târziu, concepţia despre viaţă, a fost inspiraţia de a-l întreba câţi ani are. „Optzeci şi cinci”, mi-a răspuns foarte senin. M-am declarat impresionat de vârsta sa respectabilă. Şi răspunsul său simplu, direct, m-a convins pe deplin de incorectitudinea concepţiei despre acel om: „Decât să cerşesc, prefer să pictez un tablouaş, deşi aş câştiga mult mai bine stând cu mâna întinsă. Dar niciodată nu mi-a plăcut să depind de alţii. Cât am fost în putere, m-am descurcat singur. Acum de ce aş face altfel?”. Ne-am urat reciproc multă sănătate - el mi-a urat o viaţă îndelungată şi fericită - şi am plecat de lângă el profund impresionat, cu sentimentul că am cunoscut un mare om. Mare nu prin măreţia faptelor sale, nu prin talentul artistic incontestabil, ci prin simplitatea concepţiei sale despre viaţă.
După un timp, amintindu-mi această întâmplare, am constatat că integritatea morală a bătrânului, decizia sa de a face faţă în mod onorabil şi frumos greutăţilor vieţii şi vârstei, constituie cel mai elocvent exemplu al respectului de sine. Însă importanţa acestei povestiri constă în faptul că, prin ceea ce mi-a spus, Haka m-a motivat să îmi dezvolt şi eu respectul de sine, să îmi dau seama cât de important este să respecţi şi să fii respectat.
De atunci, am avut de multe ori prilejul să constat că respectul nu depinde de starea socială a unui om, deoarece am întâlnit şi persoane situate în vârful ierarhiei sociale, care nu puneau deloc preţ pe această valoare.
Acel pictor bătrân reprezintă pentru mine întruparea respectului şi motivul pentru care am luat o decizie foarte importantă în viaţa mea.
(eseu participant la Cheia Succesului - 2008)
duminică, 19 iulie 2009
Ultimele dorinţe
Tocmai când credeam că nu voi mai vedea curând un film cu adevărat bun, am descoperit pe HBO o premieră, The Bucket List. Acest film îi are ca protagonişti pe doi bătrâni aflaţi în stadiul terminal al unei boli, interpretaţi de Morgan Freeman şi Jack Nicholson. Cel de-al doilea, un miliardar în dolari, găseşte lista cu "dorinţe înainte de moarte" a celui dintâi şi are ideea de a-şi înfăptui fiecare dorinţele înainte de moarte cu ajutorul averii sale. Un film emoţionant şi plin de înţelesuri adânci, un film revelator, un film care spune o poveste veche într-un mod extrem de original şi de amuzant: Fă în viaţă tot ceea ce ai visat vreodată, chiar dacă asta se întâmplă în pragul morţii.
Îl adaug în categoria filmelor care trebuie văzute într-o viaţă.
Îl adaug în categoria filmelor care trebuie văzute într-o viaţă.
miercuri, 27 mai 2009
Lumea lui Dumnezeu
M-am hotarât să îmi public o mică parte din miile de fotografii făcute de-a lungul vremii, în ideea de a ilustra faptul că lumea aceasta este sub semnul lui Dumnezeu. Am postat si voi continua să postez albume de fotografii pe Share-a-Pic, intitulate mai mult sau mai puţin sugestiv, prin care să ilustrez ideea de mai sus. Vreau să prind o fărâmă din frumuseţea acestei lumi şi să transmit mesajul că o lume atât de frumoasă şi de complexă îl reflectă pe Dumnezeu. Albume:
God's World
God's Simple World
Divine Italy
God's World
God's Simple World
Divine Italy
miercuri, 20 mai 2009
Elsa y Fred
Elsa y Fred. Un film artistic pur şi simplu spectaculos, din punctual meu de vedere. Povestea de dragoste dintre Elsa, o bătrână în vârstă de 72 de ani, şi Fred, un văduv ipohondru de 78 de ani. Elsa reprezintă un personaj de excepţie, o bătrână care îşi trăieşte viaţa ca la 27 de ani, fără inhibiţii, fără să ia în seamă bolile de care suferă. Se îndrăgosteşte ca o adolescentă de Fred, noul său vecin, şi îl seduce. Între ei începe o relaţie ce naşte o iubire aproape adolescentină, culminată de împlinirea visului Elsei de a vedea Fontana di Trevi din Roma şi de a trăi scena din La dolce vita dintre Marcello Mastroianni şi Anita Eckberg.
E primul film pe care l-am vizionat practic fără subtitrare, deşi e în spaniolă şi am doar o traducere aproximativă în engleză a unei subtitrări portugheze… Nu am găsit subtitrare în engleză pe Internet, plus că există foarte puţine referiri la acest film. Ideea filmului şi jocul actoricesc al Elsei merită mult mai multe referinţe.
Acest film artistic merită văzut, merită cele două ore alocate lui şi durerea de cap pricinuită de urmărirea fişierului în paralel cu imaginile. Merită, pentru că ne învaţă câ bătrâneţea nu înseamnă moartea, că nu trebuie să ne temem de moarte, dar mai ales că nu trebuie să ne temem de viaţă, ci să trăim intens fiecare clipă. Elsa afirmă în cadrul unei discuţii cu medicul ei că este bine să se grăbească, pentru că nu mai are mult timp. În fapt nimeni dintre nu are mult timp, cu toate că este timp să facem tot ce ne propunem cu adevărat în sufletul nostru. Şi pentru că nu avem mult timp, trebuie să ne trăim intens viaţa, oricât de nebuneşti ar fi acţiunile. Iar cei doi îndrăgostiţi trăiesc o serie de experienţe foarte neobişnuite, din care ar fi indicat să înţelegem că nimic nu e interzis dacă ne face fericiţi, mai ales micile „pozne” ale vieţii.
Un film aproape educativ, un excelent material de motivare pentru o viaţă mai frumoasă şi plină de fericire.
E primul film pe care l-am vizionat practic fără subtitrare, deşi e în spaniolă şi am doar o traducere aproximativă în engleză a unei subtitrări portugheze… Nu am găsit subtitrare în engleză pe Internet, plus că există foarte puţine referiri la acest film. Ideea filmului şi jocul actoricesc al Elsei merită mult mai multe referinţe.
Acest film artistic merită văzut, merită cele două ore alocate lui şi durerea de cap pricinuită de urmărirea fişierului în paralel cu imaginile. Merită, pentru că ne învaţă câ bătrâneţea nu înseamnă moartea, că nu trebuie să ne temem de moarte, dar mai ales că nu trebuie să ne temem de viaţă, ci să trăim intens fiecare clipă. Elsa afirmă în cadrul unei discuţii cu medicul ei că este bine să se grăbească, pentru că nu mai are mult timp. În fapt nimeni dintre nu are mult timp, cu toate că este timp să facem tot ce ne propunem cu adevărat în sufletul nostru. Şi pentru că nu avem mult timp, trebuie să ne trăim intens viaţa, oricât de nebuneşti ar fi acţiunile. Iar cei doi îndrăgostiţi trăiesc o serie de experienţe foarte neobişnuite, din care ar fi indicat să înţelegem că nimic nu e interzis dacă ne face fericiţi, mai ales micile „pozne” ale vieţii.
Un film aproape educativ, un excelent material de motivare pentru o viaţă mai frumoasă şi plină de fericire.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
